Biserica Adventista Betania Galati

Ca Scriptura, Vechiul si Noul Testament, constituie Cuvîntul scris al lui Dumnezeu, transmis prin inspiratie divina, prin oamenii sfinti ai lui Dumnezeu, care au vorbit si au scris, miscati de Duhul Sfînt. În acest Cuvînt, Dumnezeu a încredintat omului cunostinta necesara în vederea mîntuirii. Sfintele Scripturi constituie descoperirea infailibila a voii Sale. Ele sînt norma caracterului, criteriul de verificare a experientei, descoperirea suprema a doctrinelor si raportul demn de încredere al interventiilor lui Dumnezeu în istorie.

Ca exista un singur Dumnezeu: Tatal, Fiul si Duhul Sfînt, o unitate a trei Persoane coexistînd din vesnicie. Dumnezeu este nemuritor, atotputernic, atotcunoscator, mai presus de toate si pretutindeni prezent. El este infinit si mai presus de întelegerea omeneasca, dar cunoscut totusi prin faptul ca S-a descoperit pe Sine. El este pentru totdeauna vrednic de închinare, adorare si slujire de catre întreaga creatiune.

Ca Dummnezeu Tatal cel vesnic este Creatorul, Izvorul, Sustinatorul si Stapînul întregii creatiuni. El este drept si sfînt, milos si îndurator, încet la mînie, plin de bunatate si credinciosie. Calitatile si capacitatile manifestate în Fiul si Duhul Sfînt caracterizeaza, de asemenea, pe Tatal.

Ca Dumnezeu Fiul cel vesnic S-a întrupat în Isus Hristos. Prin El au fost create toate lucrurile, prin El se descopera caracterul lui Dumnezeu, se aduce la îndeplinire mîntuirea neamului omenesc si lumea este judecata. De-a pururi Dumnezeu adevarat, El a devenit, de asemenea, om adevarat, Isus Hristos. El a fost conceput de Duhul Sfînt si nascut din fecioara Maria. El a trait si a fost ispitit ca orice fiinta omeneasca, dar a exemplificat în viata Lui, în mod desavîrsit, neprihanirea si iubirea lui Dumnezeu. Prin minunile Sale, El a manifestat puterea lui Dumnezeu si a fost recunoscut ca fiind Mesia, Cel Fagaduit de Dumnezeu. De buna voie, El a suferit si a murit pe cruce pentru pacatele noastre si în locul nostru, si a fost înviat din morti, S-a înaltat la cer, ca sa slujeasca în Sactuarul ceresc în favoarea noastra. El va veni iarasi în slava pentru a aduce eliberarea finala poporului Sau si restatornicirea tuturor lucrurilor.

Ca Dumnezeu Duhul Cel Vesnic a fost activ împreuna cu Tatal si cu Fiul în lucrarea creatiunii, a întruparii si a rascumpararii. El i-a inspirat pe scriitorii Sfintelor Scripturi. El a umplut viata Domnului Hristos cu putere. El atrage si convinge fiintele omenesti si, pe aceia care raspund, El îi renaste si îi transforma dupa chipul lui Dumnezeu. Trimis de Tatal si de Fiul spre a fi totdeauna cu copiii Sai, El revarsa daruri spirituale asupra bisericii, împuternicind-o pentru a da marturie despre Hristos si, în armonie cu Scripturile, o conduce în tot adevarul.

Ca Dumnezeu este Creator al tuturor lucrurilor si ca El a asezat în Scriptura raportul autentic al activitatii Sale creatoare. În sase zile Dumnezeu "a facut cerurile si pamîntul" si toate fiintele vii de pe pamînt si S-a odihnit în ziua a saptea a acelei prime saptamîni. În acest fel, El a stabilit Sabatul ca un monument permanent al încheierii lucrarii Sale creatoare. Primul barbat si prima femeie au fost facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ca o încoronare a lucrarii creatiunii, dîndu-li-se stapînire peste pamîntul întreg si fiind însarcinati cu raspunderea de a se îngriji de el. Cînd lucrarea de creare a lumii a fost terminata, ea era "foarte buna", declarînd slava lui Dumnezeu.

Ca barbatul si femeia au fost facuti dupa chipul lui Dumnezeu, dotati cu individualitate si cu libertatea de a gîndi si de a actiona. Desi au fost creati ca fiinte libere, reprezentînd o unitate indivizibila a corpului, mintii si spiritului, erau dependenti de Dumnezeu pentru viata, suflare si toate celelalte. Cînd primii nostri parinti nu L-au ascultat pe Dumnezeu, ei au negat dependenta lor de El si au cazut din înalta lor pozitie, pe care au avut-o cînd au ascultat de Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în ei a fost mînjit si au devenit supusi mortii. Urmasii lor au împartasit aceasta natura cazuta împreuna cu consecintele ei. Acestia se nasc cu slabiciuni si tendinte spre rau. Dar Dumnezeu, în Hristos, a împacat lumea cu Sine si, prin Duhul Sau, a refacut în muritorii pocaiti chipul Facatorului lor. Creati spre slava lui Dumnezeu, ei sînt chemati sa-L iubeasca pe El, sa se iubeasca unii pe altii si sa aiba grija de cele din jurul lor.

Ca întreaga omenire este în prezent cuprinsa în marea lupta dintre Hristos si Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, legea Sa si suveranitatea Sa asupra Universului. Acest conflict a început în cer, atunci cînd o fiinta creata si înzestrata cu libertatea de a alege, prin înaltarea de sine, a devenit Satana, vrajmasul lui Dumnezeu, care a dus la revolta unei parti a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci cînd a dus în pacat pe Adam si pe Eva. Acest pacat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creata si, în cele din urma, nimicirea ei în timpul potopului. Privita de întreaga creatiune, aceasta lume a devenit arena conflictului universal, din care în cele din urma Dumnezeul iubirii va fi îndreptatit. Pentru a ajuta pe poporul Sau în aceasta lupta, Domnul Hristos trimite pe Duhul Sfînt si pe îngerii Sai credinciosi sa-l calauzeasca, sa-l ocroteasca si sa-l sustina pe calea mintuirii.

Ca în viata Domnului Hristos, de desavîrsita ascultare de vointa lui Dumnezeu, în suferintele Sale, în moartea si învierea Sa, Dumnezeu a prevazut singurul mijloc de ispasire pentru pacatul neamului omenesc, astfel ca aceia care prin credinta primesc aceasta ispasire sa poata avea viata vesnica si întreaga creatiune sa poata întelege mai bine sfînta si infinita iubire a Creatorului. Aceasta ispasire desavîrsita apara neprihanirea Legii lui Dumnezeu si bunatatea caracterului Sau, caci condamna pacatul nostru si, în acelasi timp, ea aduce împacare si regenerare, asigura iertarea noastra. Moartea Domnului Hristos este înlocuitoare si expiatoare. Învierea Domnului Isus Hristos proclama triumful lui Dumnezeu asupra fortelor raului si, acelora care accepta ispasirea, le asigura biruinta finala asupra pacatului si a mortii. Ea declara domnia Domnului Isus Hristos, înaintea caruia fiecare genunchi din ceruri si de pe pamînt se va pleca.

Ca, în infinita Sa iubire si mila, Dumnezeu a facut pe Hristos, care n-a cunoscut pacat, sa fie pacat pentru noi, pentru ca în El noi sa putem fi facuti neprihanirea lui Dumnezeu. Condusi de Duhul Sfînt, ne dam seama de nevoia noastra, recunoastem pacatosenia noastra, ne pocaim de nelegiuirea noastra si manifestam credinta în Isus,ca Domn si Hristos, ca Înlocuitor si Exemplu. Aceasta credinta, prin care primim mîntuirea, vine prin puterea divina a Cuvîntului si este darul harului lui Dumnezeu. Prin Hristos, noi sîntem îndreptatiti, înfiati ca fii si fiice ale lui Dumnezeu si eliberati de sub stapînirea pacatului. Prin Duhul, sîntem nascuti din nou si sfintiti. Duhul reînnoieste mintea noastra, scrie legea iubirii lui Dumnezeu în inimile noastre si ni se da puterea de a trai o viata sfînta. Ramînînd în El, devenim partasi de natura divina si avem asigurarea mîntuirii, acum si în ziua judecatii.

Ca prin moartea Sa pe cruce, Domnul Isus Hristos a triumfat asupra fortelor raului. Cel care a supus spiritele demonice in timpul slujirii Sale pamantesti, a infrant puterea lor si a facut ca pedeapsa lor finala sa fie sigura.In timp ce umblam cu Domnul Isus in pace, bucurie si avem asigurarea iubirii Lui, biruinta Sa ne da si noua biruinta asupra fortelor raului, care cauta in continuare sa obtina controlul asupra noastra. Dar Duhul Sfant locuieste in noi si ne da putere. In timp ce ne consacram fara incetare lui Isus ca Mantuitor si Domn al nostru, suntem eliberati de povara faptelor noastre din trecut. Nu mai traim in intuneric, nu ne mai temem de puterile raului, de nestiinta si de lipsa de sens a vechiului nostru fel de viata. In aceasta noua libertate in Domnul Isus, suntem chemati sa crestem in asemanarea cu caracterul Sau, avand comuniune zilnica cu El in rugaciune, hranindu-ne din Cuvantul Sau, meditand asupra acestuia si a providentei divine, cantand pentru lauda Sa, adunandu-ne pentru inchinare si participand la misiunea Bisericii. In timp ce ne angajam in slujirea iubitoare a celor din jur si in marturisirea mantuirii Sale, permanenta Sa prezenta cu noi prin Duhul Sfant, va transforma fiecare clipa si fiecare activitate intr-o experienta spirituala. (Ps. 1:1, 2; 23:4; 77:11, 12; Col. 1:13, 14; 2:6,14, 15; Luca 10:17-20; Ef. 5:19, 20; 6:12-18; 1 Tes. 5:23; 2 Petru 2:9; 3:18; 2 Cor. 3:17, 18; Fil. 3:7-14; 1 Tes. 5:16-18; Mat. 20:25-28; Ioan 20:21; Gal. 5:22-25; Rom. 8:38, 39; 1 Ioan 4:4; Evr. 10:25).

Ca biserica este comunitatea credinciosilor care recunosc si marturisesc pe Isus Hristos ca Domn si Mîntuitor. În continuarea poporului lui Dumnezeu din timpurile Vechiului Testament, sîntem chemati sa iesim din lume, sa ne strîngem laolalta pentru rugaciune, pentru comuniune, pentru învatarea Cuvîntului, pentru celebrarea Sfintei Cine, pentru slujirea întregii omeniri si pentru proclamarea pe plan mondial a Evangheliei. Biserica îsi trage autoritatea de la Hristos, care este întruparea Cuvîntului, si din Sfintele Scripturi, care sînt Cuvîntul scris. Biserica este familia lui Dumnezeu; adoptati de El si devenind copiii Lui, membrii ei traiesc pe baza noului legamînt. Biserica este corpul lui Hristos, o comunitate a credintei, al carei Cap este Isus Hristos. Biserica este mireasa pentru care Hristos a murit, ca El sa poata s-o sfinteasca si s-o curateasca. La întoarcerea Sa în triumf, El va prezenta Siesi o biserica glorioasa, credincioasa în decursul tuturor veacurilor, rascumparata cu sîngele Sau, neavînd vreo pata sau zbîrcitura, ci sfînta si fara prihana.

Ca biserica universala este compusa din toti aceia care cred cu adevarat în Hristos. Dar, în zilele sfîrsitului, un timp de apostazie foarte raspîndit, o ramasita a fost chemata sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus. Aceasta ramasita anunta sosirea ceasului judecatii, proclamînd mîntuirea prin Hristos si vestind apropierea revenirii Sale. Aceasta proclamare este simbolizata prin cei trei îngeri din Apocalipsa 14; ea coincide cu lucrarea judecatii din ceruri si are ca efect o lucrare de pocainta si reforma pe pamînt. Fiecare credincios este chemat sa participe personal la aceasta lucrare mondiala de marturisire.

Ca biserica este un corp de credinciosi, compus din multi membri, chemati din toate natiunile, semintiile, limbile si noroadele. În Hristos, noi sîntem o noua creatiune; deosebirile de rasa, cultura, educatie si nationalitate, cum si diferentele dintre cei de sus si cei de jos, dintre bogat si sarac, dintre barbat si femeie nu trebuie sa dea loc la dezbinari între noi. Noi sîntem cu totii egali în Hristos care, prin acelasi Spirit, ne-a legat într-o unica comuniune cu El si între noi; noi trebuie sa slujim si sa fim slujiti fara partinire si prejudecati. Prin descoperirea lui Isus Hristos în Scriptura, noi împartasim aceeasi credinta si nadejde si dam tuturor o marturie unanima. Aceasta unitate îsi are izvorul în unitatea Treimii divine, care ne-a adoptat ca sa fim copii ai Sai.

Ca, prin botez, noi marturisim credinta noastra în moartea si învierea lui Isus Hristos si dam marturie privind moartea noastra fata de pacat si hotarîrea noastra de a umbla într-o viata noua. În acest fel, noi recunoastem pe Hristos ca Domn si Mîntuitor, devenim poporul Lui si sîntem primiti ca membri de catre biserica Sa. Botezul este un simbol al unirii noastre cu Hristos, al iertarii pacatelor noastre si al primirii Duhului Sfînt. El se savîrseste prin scufundarea în apa si este conditionat de marturisirea credintei în Isus si de dovezile pocaintei de pacat. El urmeaza instruirii în adevarurile Sfintelor Scripturi si acceptarii învataturilor ei.

Ca Cina Domnului este o participare la simbolurile trupului si sîngelui lui Isus, ca o expresie a credintei în El, Domnul si Mîntuitorul nostru. În aceasta experienta a comuniunii, Hristos este prezent pentru a Se întîlni cu poporul Sau si a-l întari . Împartasindu-ne cu bucurie, noi vestim moartea Domnului pîna ce El va reveni. Pregatirea pentru Cina Domnului cuprinde cercetarea de sine, pocainta si marturisirea. Învatatorul a rînduit serviciul spalarii picioarelor, care înseamna o reînnoire a curatirii, o expresie a dispozitiei de a sluji unul altuia în umilinta, asemenea lui Hristos , si de a uni inimile noastre în dragoste. Serviciul Cinei este deschis tuturor credinciosilor crestini.

Ca Dumnezeu a revarsat asupra tuturor membrilor bisericii Sale din orice generatie daruri spirituale, pe care fiecare membru trebuie sa le foloseasca într-o slujire plina de iubire si pentru binele comun al bisericii si al omenirii. Date prin mijlocirea Duhului Sfînt, care da fiecarui membru dupa cum voieste, darurile aduc cu ele toate aptitudinile si capacitatile de slujire de care are nevoie biserica pentru a îndeplini functiile ei stabilite de Dumnezeu. Conform Sfintelor Scripturi, aceste daruri cuprind functii în vederea slujirii, ca de exemplu slujba vindecarii, a credintei, profetiei, predicarii, învataturii, administrarii, împacarii, compasiunii, slujirii din iubire pîna la sacrificiu de sine, pentru ajutorarea si încurajarea oamenilor. Unii membri sînt chemati de Dumnezeu si înzestrati de Duhul Sfînt pentru îndeplinirea functiilor recunoscute de catre biserica în lucrarea de pastoratie, evanghelistica, apostolica si de învatare, necesare în mod deosebit pentru pregatirea membrilor în vederea lucrarii de slujire, pentru dezvoltarea bisericii si atingerea maturitatii spirituale, cum si pentru promovarea unitatii credintei si cunoasterii de Dumnezeu. Cînd membrii folosesc aceste daruri spirituale, ca niste slujitori credinciosi ai harului felurit al lui Dumnezeu, biserica este ocrotita de influentele distructive ale falselor învataturi si progreseaza cu puterea de crestere ce vine de la Dumnezeu si se zideste în credinta si dragoste.

Ca între darurile Duhului Sfînt se afla si profetia. Acest dar este un semn de identificare al bisericii ramasitei si a fost manifestat în lucrarea lui Ellen White. Scrierile acestui sol al lui Dumnezeu sînt un izvor continuu al adevarului învestit cu autoritate, aducînd bisericii încurajare, calauzire, instruire si mustrare. Ele declara în mod clar ca Biblia este etalonul dupa care orice învatatura si experienta trebuie sa fie verificata.

Ca marile principii ale Legii lui Dumnezeu sînt cuprinse în Cele Zece Porunci si exemplificate în viata Domnului Isus. Ele exprima iubirea, voia si hotarîrile lui Dumnezeu cu privire la comportarea si relatiile omului si sînt obligatorii pentru toti oamenii din toate timpurile. Aceste precepte constituie baza legamîntului lui Dumnezeu cu poporul Sau si etalonul dupa care se desfasoara judecata lui Dumnezeu. Prin intermediul Duhului Sfînt, ele scot în evidenta pacatul si trezesc un simtamînt al nevoii dupa un Mîntuitor. Mîntuirea este numai prin har si nu prin fapte, dar roada ei este ascultarea de porunci. Aceasta ascultare dezvolta caracterul crestin si are ca rezultat o stare de bine. Ea este o dovada a iubirii noastre fata de Domnul si a preocuparii pentru concetatenii nostri. Ascultarea care vine din credinta demonstreaza puterea Domnului Hristos de a transforma viata si întareste în acest fel marturisirea crestina.

Ca binefacatorul Creator, dupa cele sase zile ale creatiunii, S-a odihnit în cea de a saptea zi si a instituit Sabatul pentru toti oamenii, ca un monument de aducere aminte al creatiunii. Porunca a patra a Legii de neschimbat a lui Dumnezeu cere pazirea Sabatului zilei a saptea ca zi de odihna, de închinare si slujire, în armonie cu învatatura si practica lui Isus, Domnul Sabatului. Sabatul este o zi de placuta comuniune cu Dumnezeu si între credinciosi. El este un simbol al rascumpararii în Hristos, un semn al sfintirii noastre, o dovada a loialitatii si o pregustare a viitorului nostru vesnic în Împaratia lui Dumnezeu. Sabatul este semnul perpetuu al lui Dumnezeu, al legamîntului vesnic dintre El si poporul Sau. Pazirea plina de bucurie a acestui timp sfînt, de seara si pîna seara, de la apus de soare pîna la apus de soare, este o celebrare a actelor creatoare si rascumparatoare ale lui Dumnezeu.

Ca noi sîntem administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, care ne-a încredintat timpul si ocaziile, capacitatile si mijloacele materiale, binecuvîntarile pamîntului si resursele lui. Noi sîntem raspunzatori fata de El pentru buna lor folosire. Noi recunoastem drepturile Lui de proprietar prin slujire plina de credinciosie fata de El si fata de aproapele nostru, cum si prin faptul ca Îi înapoiem zecimea si dam daruri pentru vestirea Evangheliei, pentru sustinerea si dezvoltarea bisericii Sale. Administrarea este un privilegiu ce ne este dat de Dumnezeu pentru cresterea în dragoste si biruinta asupra egoismului si lacomiei. Un bun administrator se bucura de binecuvîntarea ce vine asupra altora, ca rod al credinciosiei lui.

Ca noi sîntem chemati sa fim un popor evlavios care gîndeste, simte si actioneaza în armonie cu principiile cerului. Pentru ca Duhul sa refaca în noi caracterul Domnului nostru, noi trebuie sa ne angajam numai în acele lucruri care vor produce în viata noastra aceeasi curatie, sanatate si bucurie manifestate în viata Domnului Hristos,în viata noastra. Aceasta înseamna ca distractiile si placerile noastre trebuie sa fie la cele mai înalte standarde ale bunului gust si frumusetii crestine. În timp ce recunoastem deosebirile dintre diferite civilizatii, îmbracamintea noastra trebuie sa fie simpla, decenta si de bun gust, asa cum sta bine acelora a caror adevarata frumusete nu consta în împodobirea exterioara, ci în podoaba nepieritoare a unui duh blînd si smerit. Iar pentru ca trupurile noastre sînt temple ale Duhului Sfînt, noi trebuie sa avem grija de ele, într-un mod inteligent,. Pe lînga miscare fizica si odihna corespunzatoare, noi trebuie sa adoptam cea mai sanatoasa dieta cu putinta si sa ne abtinem de la hrana necurata aratata în Sfintele Scripturi. Deoarece bauturile alcoolice, tutunul si folosirea iresponsabila medicamentelor si a narcoticelor sînt daunatoare pentru corpurile noastre, noi trebuie sa ne abtinem de la folosirea lor. În schimb, trebuie sa ne angajam în tot ceea ce aduce gîndurile si corpurile noastre în ascultare de Hristos, care doreste sa fim sanatosi, folositori si plini de bucurie si bunatate.

Ca institutia casatoriei a fost întemeiata de Dumnezeu în Eden. Isus, a proclamat-o ca unire pentru toata viata dintre un barbat si o femeie, într-o partasie plina de iubire. Pentru crestin, legamîntul casatoriei este facut cu Dumnezeu ca si cu tovarasul de viata si trebuie sa se realizeze numai între persoane ce împartasesc o credinta comuna. Iubirea reciproca, onoarea, respectul si responsabilitatea constituie însasi baza acestei legaturi, care trebuie sa reflecte iubirea, sfintenia, fidelitatea si permanenta relatiilor dintre Hristos si biserica Sa. Cu privire la divort, Isus a învatat ca persoana care divorteaza de tovarasul de viata, cu exceptia cazurilor de adulter si se recasatoreste cu altcineva comite adulter. Desi relatiile în unele familii pot sa se îndeparteze de ideal, într-o casatorie în care partenerii care se încred total, unul în celalalt si în Hristos, ei pot obtine unitatea plina de iubire, prin calauzirea Duhului si instruirea bisericii. Dumnezeu binecuvînteaza familia si urmareste ca membrii ei sa se ajute unul pe altul, spre o deplina maturitate. Parintii trebuie sa-si creasca astfel copiii, încît acestia sa iubeasca si sa asculte de Dumnezeu. Prin exemplul si cuvintele lor, ei trebuie sa-i învete ca Domnul Hristos este autorul iubitor al disciplinei, totdeauna binevoitor, care le poarta de grija si care doreste ca ei sa devina membri ai corpului Sau, familia lui Dumnezeu. Unitatea crescînda a familiei, constituie unul din semnele distinctive ale ultimei solii a Evangheliei.

Ca exista un Sanctuar în ceruri, adevaratul tabernacol, ridicat nu de un om, ci de Domnul. În el, Domnul Hristos slujeste în favoarea noastra, punînd la dispozitia credinciosilor binefacerile jertfei Sale ispasitoare, aduse o data pentru totdeauna pe cruce. El a inaugurat activitatea Sa ca Marele nostru Preot si a început lucrarea Sa de mijlocire la data înaltarii Sale. În 1844, la sfîrsitul perioadei profetice de 2300 zile, El a intrat în cea de-a doua si ultima faza a slujirii Sale ispasitoare. Ea este o lucrare a judecatii de cercetare, care este o parte a eliminarii definitive a tuturor pacatelor, simbolizata de catre curatirea sanctuarului ebraic din vechime în Ziua de ispasire. În acel serviciu simbolic, sanctuarul era curatit cu sîngele animalelor jertfite, dar lucrurile ceresti sînt curatite cu sacrificiul desavîrsit al sîngelui lui Isus Hristos. Judecata de cercetare descopera fiintelor ceresti care din cei morti dorm în Hristos si astfel, în El, sînt socotiti vrednici de a avea parte de prima înviere. Ea arata, de asemenea, care dintre cei vii sînt în Hristos, pazind poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus Hristos, si în El, deci, sînt gata pentru înaltarea în Împaratia Sa cea vesnica. Aceasta judecata apara dreptatea lui Dumnezeu în salvarea acelora care cred în Isus. Ea declara ca aceia care au ramas credinciosi lui Dumnezeu vor primi Împaratia. Terminarea acestei lucrari a Domnului Hristos va marca încheierea timpului de proba al omenirii înaintea celei de a doua veniri a Domnului Hristos.

Ca a doua venire a Domnului Hristos este binecuvîntata nadejde a bisericii, marele apogeu al Evangheliei. Venirea Mîntuitorului va fi literala, personala, vizibila si mondiala. Cînd El va reveni, mortii neprihaniti vor fi înviati si împreuna cu neprihanitii cei vii vor fi glorificati si luati la cer, dar cei nelegiuiti vor muri. Împlinirea aproape completa a majoritatii profetiilor, împreuna cu conditiile existente în prezent în lume, arata faptul ca venirea Domnului Hristos este iminenta. Timpul acestui eveniment n-a fost descoperit, de aceea sîntem îndemnati sa fim gata în orice vreme.

Ca plata pacatului este moartea. Dar Dumnezeu, care Singur are nemurirea, va da viata vesnica celor rascumparati ai Sai. Pîna în ziua aceea însa, moartea este o stare de inconstienta pentru toti oamenii. Cînd Domnul Hristos, care este viata noastra, Se va arata, neprihanitii înviati si cei neprihaniti în viata vor fi glorificati si luati ca sa întîmpine pe Domnul lor. A doua înviere, învierea celor nelegiuiti, va avea loc dupa o mie de ani .

Ca mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos cu sfintii Sai în ceruri, între prima si a doua înviere. În acest timp, mortii cei nelegiuiti vor fi judecati; pamîntul va fi în totul pustiu, fara fiinte omenesti vii, care sa-l locuiasca, ci ocupat numai de Satana si îngerii sai. La sfîrsitul mileniului, Domnul Hristos cu sfintii Sai si Cetatea cea sfînta vor coborî din ceruri pe pamînt. Mortii cei nelegiuiti vor fi atunci înviati si împreuna cu Satana si îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc va coborî de la Dumnezeu si-i va arde si va curati pamîntul. Universul va fi astfel eliberat pentru totdeauna de pacat si de pacatosi.

Ca, pe noul pamînt, în care va locui neprihanirea, Dumnezeu a pregatit un camin vesnic pentru cei rascumparati si un mediu desavîrsit pentru viata vesnica, pentru iubire, bucurie si pentru a învata în prezenta Lui. Caci aici Dumnezeu Însusi va locui cu poporul Sau, iar moartea si suferinta vor disparea. Marea lupta va fi încheiata si nu va mai fi pacat. Toate lucrurile, însufletite si neînsufletite, vor declara ca Dumnezeu este dragoste; si El va domni vesnic. Amin.